Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

3 moduri de a face bani mai mulți în timpul unei crize sau recesiuni

3 moduri de a face bani mai mulți în timpul unei crize sau recesiuni

Unii politicieni și analiști economici au respins ideea că SUA se află în prezent în recesiune. Economia Statelor Unite s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv, ceea ce înseamnă o intrare în recesiune, La asta a contribuit piața imobiliară, afectată de creșterea dobânzilor, și inflația, care a temperat apetitul de consum al americanilor. O recesiune este definită ca două trimestre consecutiv de contracție a PIB-ului real.

Iar PIB-ul real din SUA a scăzut cu 1,6% în primul trimestru, urmat de o scădere cu 0,9% în al doilea trimestru. Economiștii se așteaptă ca economia să crească în al treilea trimestru și în 2022 în ansamblu, deși estimările de creștere din ultima vreme s-au mai diminuat.

Recesiunile sunt scăderi prelungite ale activității economice, de obicei asociate cu scăderea vânzărilor cu amănuntul, producția industrială mai scăzută, scăderea salariilor și creșterea șomajului. Cu toate acestea, recesiunile oferă numeroase oportunități pentru oamenii obișnuiți de a face mai mulți bani. Există trei moduri de a te îmbogăți în vreme de recesiune, arată sursa citată.

Inscriere in MAIOR ARMY – Prima armata de investitori la bursa din Romania!

Ai acces la sfaturi fundamentate despre ce (și când) să cumperi/vinzi, cursuri și cele mai noi informații legate de investiții, bursă și crypto.

PS: Iti recomand pachetul PLATINUM unde ai acces si la un MENTORAT cu Paul Maior plus acces la canalul de DISCORD pentru a comunica si a te sfatui cu intreaga comunitate!

Click aici pentru inscriere!

Acțiunile

Orice investitor vrea să cumpere la preț mic și să vândă la preț mai mare. O scădere a burselor în timpul unei recesiuni ar putea fi momentul oportun pentru „vânătorii de chilipiruri”.

Deși contracția PIB-ului în primul și al doilea trimestru nu a fost prea severă, bursele au scăzut deja cu mult. S&P 500 a scăzut cu aproximativ 20% în primele șase luni ale anului, marcând cea mai slabă performanță din 1970.

Investitorii care vor acum să cumpere acțiuni la prețuri de nimic ar putea să fie precauți și să se concentreze asupra companiilor care au șansa de prospera în timpul unei recesiuni.

Un exemplu este Warren Buffett, care a cumpărat acțiuni ale gigantului alimentar Kraft Foods și ale companiei de energie NRG Energy (NRG) în timpul Marii Recesiuni din 2008.

Nu aveți nevoie de mulți bani pentru a începe să investiți. Unele aplicații de investiții permit să cumpărați fracțiuni de acțiuni cu suma de bani pe care sunteți dispus să o cheltuiți.

Puteti investi la bursa prin platformele:

Deschide cont DEMO pe platforma CAPITAL!

Imobiliarele

Imobiliarele sunt o altă oportunitate care poate fi profitabilă în timpul unei recesiuni. O recesiune nu înseamnă neapărat că asistăm la o scădere a prețurilor proprietăților. Dar un factor specific ar putea descuraja impulsul ascendent al pieței imobiliare: rata dobânzii de referință.

Rezerva Federală a majorat dobânda de referință cu 0,75%, cel mai mare pas de până acum, în încercarea de a stăpâni inflația. Rata mai mare a dobânzii de referință nu este deloc o veste proastă pentru imobiliare.

Când costul împrumutului este mare, oamenii se gândesc de două ori la obținerea unui împrumut pentru achiziționarea unei locuințe sau a unei investiții imobiliare. În prezent, noile servicii vă ajută să intrați în jocul imobiliar, indiferent cât de mare (sau mic) este bugetul pe care îl aveți la dispoziție.

Pornirea propriei afaceri

A fi antreprenor nu e ușor, iar ideea de a construi o afacere, în timpul unei recesiuni, când alte afaceri ar putea să dea faliment, poate fi descurajantă. S-ar putea ca tocmai ăsta să fie marele avantaj.

„Acesta este momentul să profităm din plin, pentru că unii concurenți se retrag, cheltuind mai puțini bani pe marketing și publicitate”, spune Charles Gaudet, CEO al agenției de consultanță Predictable Profits.

„Unii au început să concedieze angajați. Alții se mulțumesc să aștepte, sperând la vremuri mai bune”, spune el. Dar când există mai puțină concurență, apar mai multe șanse de a vă stabili o poziție pe piață.

Înregistrează-te și ai acces la peste 50 cursuri & tutoriale de investiții la bursă și antreprenoriat atent alese și adaugate la platformă.

Înscrie-te pe www.maiorarmy.ro în prima armată de investitori la bursă din România și ai acces nonstop la toate cursurile pentru doar 25 euro / lună! Spor la bani!

Puteti investi la bursa prin platformele:

Recomandare: Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre investitiile din portofoliu!

binance-banner-1024x127.jpg


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.