Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Top 10 cele mai bune bănci din lume. Cine se poziționează pe primul loc

Top 10 cele mai bune bănci din lume. Cine se poziționează pe primul loc

Consiliul pentru Stabilitate Financiară (FSB), un organism compus din organismele de reglementare financiară din G20, a publicat marţi un nou tabel al celor mai importante 30 de bănci de importanţă sistemică. Care sunt cele mai importante bănci din lume?

JPMorgan Chase a fost desemnată, încă o dată, cea mai importantă bancă pentru sănătatea sistemului financiar mondial, conform celui mai nou clasament anual al băncilor de importanţă sistemică elaborat de organismele globale de reglementare.

Consiliul pentru Stabilitate Financiară (FSB), un organism compus din organismele de reglementare financiară din G20, a publicat marţi un nou tabel al celor mai importante 30 de bănci de importanţă sistemică. Cele 30 de bănci sunt împărţite în patru grupe în funcţie de cât de sistemice, internaţionale, interconectate şi complexe sunt.

Conform celui mai recent clasament, JPMorgan este singură în primul grup al băncilor de importanţă sistemică, cele considerate „too big to fail” . Anul trecut, banca americană, care a fost cea mai importantă bancă sistemică încă din 2019, era în primul grup însă alături de HSBC şi Citigroup, relatează Reuters.

În acest an, în grupa a doua se regăsesc băncile BNP Paribas (Franţa), Citigroup şi HSBC (Marea Britanie). În grupa trei sunt Bank of America, Bank of China, Barclays (Marea Britanie), China Construction Bank, Deutsche Bank (Germania), Goldman Sachs, Industrial and Commercial Bank of China, Mitsubishi UFJ FG iar în ultima grupă sunt Agricultural Bank of China, Bank of New York Mellon, Credit Suisse, Groupe BPCE, Groupe Crédit Agricole, ING Bank, Mizuho FG, Morgan Stanley, Royal Bank of Canada, Santander, Société Générale, Standard Chartered, State Street, Sumitomo Mitsui FG, Toronto Dominion, UBS, UniCredit şi Wells Fargo.

JP Morgan Chase, cel mai mare finanțator de combustibili fosili din lume

Anul trecut, JP Morgan Chase, cel mai mare finanțator de combustibili fosili din lume, a anunțat că va alinia modelul său de afaceri la Acordul de la Paris. Angajamentul a fost bine primit de către activiștii de mediu. Cea mai interesantă parte a anunțului a fost promisiunea Chase privind atingerea obiectivelor climatice pentru 2030.

Chaese promite că până în 2030, va obține o reducere cu 15% a „intensității carbonului” ale companiilor de petrol și gaze pe care le finanțează. Este prima bancă majoră din SUA care s-a angajat să atingă obiectivele climatice din 2030.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.