Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Acţiunile Evergrande au fost suspendate de la tranzacţionare la Bursa de la Hong Kong

Acţiunile Evergrande au fost suspendate de la tranzacţionare la Bursa de la Hong Kong

Acţiunile Evergrande China Evergrande Group 3333.HK au fost astăzi suspendate de la tranzacţionare la Bursa de la Hong Kong, până la publicarea unor “informaţii privilegiate”, a anunţat al doilea mare dezvoltator imobiliar din statul asiatic, fără a furniza amănunte, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Evergrande, un grup care are datorii de peste 300 de miliarde de dolari, trece printr-o gravă criză de lichidităţi şi caută cu disperare fonduri pentru a-şi plăti creditorii şi furnizorii.

Investitorii se tem că un colaps ar reprezenta riscuri sistemice la adresa sistemului financiar chinez. Anul trecut, acţiunile Evergrande au înregistrat un declin de aproape 90%. În noiembrie, agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat compania şi subsidiarele la nivelul “faliment restricţionat” (RD), la o treaptă faţă de nivelul “faliment complet” (CD).

Presa locală a anunţat în weekend că autorităţile din provincia chineză Hainan a cerut Evergrande în 30 decembrie să demoleze 39 clădiri rezidenţiale în termen de 10 zile, deoarece erau construite ilegal. Reprezentanţii Evergrande nu au dorit să comenteze în legătură cu situaţia din Hainan.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.