Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Vine recesiunea? Panică pe burse. Indicii de pe Wall Street sunt pe roșu. Bursa japoneză a avut cea mai mare prăbușire

Vine recesiunea? Panică pe burse. Indicii de pe Wall Street sunt pe roșu. Bursa japoneză a avut cea mai mare prăbușire

Piețele asiatice au căzut abrupt, luni, după ce investitorii au început să vândă volume mari de acțiuni încă de săptămâna trecută, pe fondul informațiilor privind datele economice din SUA, relatează CNN. De asemenea, bursele europene au intrat direct „pe roșu”. Bitcoin a pierdut 18% din valoare, față de ziua de vineri. La câteva ore distanță, și bursa de pe Wall Street a deschis pe roșu. Cea mai mare scădere este a indicelui Nasdaq, axat pe tehnologie.

Principalii indici burisieri din SUA și-au redus ușor pierderile de la începutul tranzacționării

UPDATE 18:00 Indicele Dow Jones al celor mai mari 30 de companii listate din SUA are o scădere de 2,29%, la o oră de la deschiderea bursei de pe Wall Street.

S&P 500, cu o bază mai largă, a pierdut 3%, în timp ce indicele Nasdaq reduce din pierdere având un minus de 3,5%, față de 6,2% la deschiderea bursei.

Acțiunile rămân volatile și în restul lumii. Cac 40 din Franța, FTSE 100 din Londra și Dax din Germania au scăderi între 1,8% și 2,2%.

Puteti investi la bursa prin platformele:

Wall Street deschide pe roșu

UPDATE 16:30 Bursa de pe Wall Street a deschis, luni, în scădere.

Indicele Dow Jones a scăzut cu peste 1000 de puncte, adică aproximativ 2,7%. Nasdaq Composite axat pe tehnologie a scăzut cu 6,2% sau 1.038,07 puncte, iar S&P 500 a scăzut cu 4,1%.

Câteva explicații pentru căderea burselor: Îngrijorările cu privire la puterea economiei SUA și amenințarea unei recesiuni sunt principalele motive pentru căderea de pe burse.

Un raport sumbru privind locurile de muncă din SUA, publicat vineri, a accentuat temerile că cea mai mare economie a lumii încetinește.

Dar Nasdaq a fost lovit și de declinul brusc al Apple, cea mai mare companie din lume. Firma de investiții a lui Warren Buffett, Berkshire Hathaway, a anunțat că și-a înjumătățit pachetul mare de acțiuni în acest weekend – scăzând evaluarea de piață a gigantului tehnologic și zguduind indicele Nasdaq.

Acțiunile BigTech sunt în scădere

UPDATE 13:00 Acțiunile Big Tech se îndreaptă, luni, spre noi pierderi la început de tranzacționare pe Wall Street, potrivit The Guardian.

Nvidia a scăzut cu 9% în tranzacțiile înainte de deschiderea bursei, în timp ce Apple a scăzut cu 8%, Microsoft a scăzut cu 5%, Alphabet are o valoare cu 4,7% mai mică și Amazon se îndreaptă către o scădere de 2,8%.

Bursele europene au deschis pe roșu

UPDATE 12:50 Piețele europene au deschis luni pe roșu, potrivit Euronews. CAC 40 din Franța a scăzut cu 2,78%, DAX din Germania a scăzut cu 2,84%, în timp ce FTSE 100 a deschis cu o scădere de 2,19%.

Și Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe toţi indicii şedinţa de luni, iar rulajul se cifra la 47,81 milioane de lei (9,6 milioane de euro), după 35 de minute de la debutul tranzacţiilor

Bitcoin se prăbușește, valoarea aurului crește

UPDATE 12:30 Prețul aurului a crescut aproape de cea mai mare valoare istorică, deoarece metalul prețios este privit de investitori ca un bun refugiu tradițional. Contractele futures pe aur la Comex au crescut cu 0,73%, până la 2.487 USD (2.275 EUR) pe uncie, la doar 0,7% distanță de maximul istoric înregistrat în iulie.

În schimb, Bitcoin a pierdut 18% din valoare de vineri, ajungând luni la 53.400 USD.

Bursele asiatice s-au prăbușit, după veștile economice din SUA

Indicele Nikkei al bursei japoneze a închis ședința de luni în scădere cu 12,40%. Este cel mai sever declin înregistrat într-o singură zi, pe fondul temerilor privind o posibilă recesiune în SUA şi în contextul aprecierii yenului.

Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 31.458,42 puncte, în scădere cu 4.451,28 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea ședinței precedente. Vineri, acest indicator a închis în scădere cu 5,8%.

Jucătorii din piață mai sunt îngrijorați și de intenția Băncii Japoniei (BOJ) de a scumpi banii, prin creșterea ratelor de dobândă.

Săptămâna trecută, yenul a crescut cu aproape 5% față de dolar. Luni, yenul s-a întărit și mai mult, cu 2,2%, ajungând la 143,3 unități pentru un dolar american.

O creștere a yenului afectează exportatorii locali și companiile nipone care realizează venituri în străinătate.

Săptămâna trecută, BOJ a majorat ratele dobânzilor cu 15 puncte de bază, la 0,25%, în a doua sa creștere din acest an. Instituția a anunțat, de asemenea, planuri de reducere a achizițiilor de obligațiuni.

Temeri că economia SUA slăbește

Nu doar Japonia, ci și alte piețe din zona Asia-Pacific au scăzut luni. Indicele sud-coreean Kospi a scăzut cu 6,7%, în timp ce indicele australian S&P/ASX 200 a pierdut 3,1%. Indicele Hang Seng al pieței Hong Kong a scăzut cu 0,2%.

Vineri, bursele asiatice au reacționat la scăderea puternică de pe Wall Street, unde datele dezamăgitoare privind locurile de muncă s-au adăugat temerilor că economia SUA slăbește.

Dow a închis în scădere cu 1,5%, S&P 500 a pierdut 1,8%, iar Nasdaq Composite a scăzut cu 2,4%. Nasdaq a înregistrat o corecție mai mare de 10% de la cel mai recent maxim, înregistrat pe 10 iulie.

Indicele CNN Fear and Greed, care măsoară sentimentul pieței, a scăzut la un nivel “de teamă” de 27. Alte piețe manifestă, de asemenea, nervozitate.

Vineri, prețul petrolului a consemnat cel mai redus nivel din luna ianuarie. Contractele futures la țițeiul Brent și la țițeiul WTI din SUA au scăzut cu peste 3%.

Fondatorul Berkshire Hathaway vinde acțiuni și acumulează cash

Miliardarul american Warren Buffett și-a crescut nivelul de numeral la circa o treime din valoarea de piață a companiei sale, Berkshire Hathaway, scrie presa internațională.

Rezervele sale de cash au ajuns la 227 de miliarde de dolari după mai multe vânzări de acțiuni. Concret, compania lui Buffet a vândut aproape 50% din pachetul pe care îl deținea la Apple și, în același timp, și-a limitat masiv achiziția de noi titluri.

Berkshire a mai vândut acțiuni Bank of America de aproximativ 3,8 miliarde de dolari în luna iulie, în 12 zile consecutive de tranzacționare. Vânzările operate de Buffett stârnesc îngrijorare cu privire la perspectivele economice ale SUA.

Datele guvernamentale au arătat, vineri, o încetinire a creșterii locurilor de muncă și o rată ridicată a șomajului. Potrivit analiștilor, în acest context Rezerva Federală din SUA urmează să decidă mai multe reduceri ale ratelor de dobândă, începând din luna septembrie.

Puteti investi la bursa prin platformele:

Recomandare: Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre investitiile din portofoliu!

binance-banner-1024x127.jpg


Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.