Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Visual Fan (AllView): Comunicat evolutia cifrei de afaceri pe primele 9 luni ale anului 2021

Visual Fan (AllView): Comunicat evolutia cifrei de afaceri pe primele 9 luni ale anului 2021

Compania ALW (VISUAL FAN) a continuat si in trimestrul al treilea curba ascendenta a vanzarilor din prima jumatate a anului 2021, majorandu-si cu peste 36% cifra de afaceri pe activitatea curenta in primele 9 luni ale acestui an, fata de aceeasi perioada din 2020. Astfel, cresterea inregistrata a fost de la 58,3 milioane de lei (peste 11,6 milioane de euro) la aproape 80 milioane de lei (16 milioane de euro).

In anul 2021, compania s-a concentrat pe diversificarea portofoliului de produse, dezvoltarea de dispozitive noi in concordanta cu cerintele pietei, ce inglobeaza tehnologii avansate si care sunt comercializate la preturi accesibile consumatorilor. Aceasta strategie s-a materializat in rezultatele financiare foarte bune obtinute de brandul Allview in primele 9 luni ale lui 2021 pe divizia IT&C, care indica o crestere de peste 64% fata de perioada similara a lui 2020.

Valoarea vanzarilor de produse din divizia de IT&C s-a majorat de la 24,2 milioane lei (aproape 5 milioane euro) inregistrate in perioada ianuarie – septembrie 2020 la 39,8 milioane de lei (aproape 8 milioane euro), in primele 9 luni ale lui 2021.  Analizand fiecare categorie a portofoliului, se poate observa ca s-au inregistrat cresteri semnificative pe oricare dintre acestea, randamentul cel mai mare inregistrandu-se pe grupa de produse din IT&C. Cresterea de peste 64%, a portofoliului de vanzari aferente grupei IT&C, a rezultat din evolutia pozitiva in primele noua luni ale lui 2021, a tuturor categoriilor:

–           Laptop-urile au avut cea mai mare tendinta de crestere, de aproape 4 ori mai mult fata de perioada similara din 2020. Cel mai cautat model de laptop din portofoliul companiei este AllBook i, cu procesor Intel® Core™ i3-1005G1, pana la 3.4GHz si sistem de racire cu heatpipes.

–           Tabletele au inregistrat crestere cu peste 75% a vanzarilor, contributia majora a fost reprezentata de noile modele Viva H1003 LTE si Viva H1004 LTE, cu conexiune 4G si diagonala de 10,1”.

–           Smartphone-urile au marcat o majorare cu peste 30% a vanzarilor, iar la atingerea acestor obiective a stat si lansarea noii game de smartphone-uri Soul X8, care impreuna cu castile wireless Soul AV1 si AVI, integreaza un sistem ce permite controlul vocal in limba romana, fara atingere, singurul device de acest gen din Romania.

Categoria de televizoare a marcat o crestere de peste 5%, de la 30 milioane lei la 31,8 milioane lei, ce se datoreaza varietatii de produse a portofoliului: atat modele clasice, cat si modele smart cu Android TVTM si Google Assistant integrat. Daca, anul trecut, brandul Allview a lansat gama de TV-uri QLED prin care a permis democratizarea tehnologiei Quantum Dot, anul acesta clientii au putut beneficia de alte inovatii, prin lansarea gamei de Smart TV-uri ePlay 7100, ce inglobeaza tehnologia Far Field Voice Control, prin care utilizatorii au intampinat o experienta complet noua, mult mai confortabila si rapida: fara a mai atinge telecomanda, ci doar prin simpla voce si comanda „OK Google”, acestia pot porni sau opri televizorul, accesa continut media si divertisment, regla volumul, controla alte dispozitive interconectate cu TV-ul prin sistemul Google Home.

Pentru anul 2022, strategia de dezvoltare a companiei pune accentul pe extinderea pe pietele externe, dar si cresterea continua a portofoliului de produse, urmand trendul pietei, nevoile consumatorilor, precum si integrarea de tehnologii avansate si solutii inovatoare. De asemenea, Allview urmareste adaugarea de noi linii de business, prin care isi propune sa anticipeze viitorul si tendintele de dezvoltare sustenabila cu care acesta vine. Pentru sustinerea planurilor de dezvoltare, se au in vedere investitii in departamentul R&D, pentru a creste capacitatile de dezvoltare hardware si software in-house.

Piata de capital este unul din pilonii de sustinere ai strategiei de dezvoltare a companiei, fiind vizate operatiuni specifice pietei pentru atragerea de capital. In acelasi timp, Allview urmareste atingerea unui nivel de motivare ridicat pentru investitori si are in vedere distributii recurente de actiuni gratuite si/sau dividende cash, in functie de decizia actionarilor, precum si alte operatiuni care sa conduca la cresterea free-floatului si a lichiditatii actiunilor la bursa.

Dincolo de acestea, Allview este constienta ca cea mai buna modalitate de motivare a actionarilor o reprezinta cresterea cifrei de afaceri si a profitabilitatii, directie in care s-au creat foarte bune premise in 2021, prin valorificarea oportunitatilor pietei si cresterea vanzarilor pe toate categoriile de produse, prin achizitii strategice, prin dezvoltarea de parteneriate care sa reduca dependenta de lanturile de aprovizionare externe si prin pregatirea lansarii, in 2022, a unei noi linii de business.

Dintre evenimentele semnificative recente din viata companiei Visual Fan SA, amintim:

●         La jumatatea lunii octombrie, actionarii Visual Fan (Allview) au aprobat majorarea de capital social cu 5 actiuni gratuite la fiecare actiune detinuta.

●         In luna septembrie a.c., Visual Fan a realizat inca o achizitie strategica, prin preluarea participatiei majoritare de 51% din Intervision Trading, unicul distribuitor din Europa Centrala si de Est al renumitului brand japonez AKAI. Aceasta tranzactie creeaza premisele unei cresteri semnificative de 25%, atat a cifrei de afaceri, cat si a profitului companiei Visual Fan – fata de estimarile anuntate in memorandumul de listare a actiunilor la BVB. Pentru finalizarea tranzactiei, se asteapta avizul Consiliului Concurentei.

●         La finalul lunii iulie, compania Visual Fan a anuntat preluarea unei participatii de 12% din Headlight Solutions, companie de tehnologie specializata in cercetare-dezvoltare si integrare de solutii software complexe si hardware custom-made. In luna septembrie a acestui an, cele doua companii au facut public primul proiect de anvergura contractat in asociere, in valoare de 10 milioane de lei si care va avea ca finalitate implementarea unui produs ce include solutii software si hardware complete.

●         Incepand cu data de 11 octombrie 2021, actiunile ALW fac parte din componenta celui mai nou indice BET-AeRO.

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.