• Sunt mai multe motive pentru care oamenii din industria îngrăşămintelor chimice spun că o preluarea a activelor Azomureş, cel mai puternic jucător local din domeniu, de către Romgaz, cel mai mare producător de gaze român, are sens.
• Gazul din Marea Neagră este valorificat intern, ceea ce se poate traduce în costuri de producţie mai mici, piaţa există aici, dar sunt şi posibilităţi pentru export.
• Momentul este bun pentru că astfel se asigură continuitatea unei industrii pe care România o cunoaşte bine de 70 de ani, altfel riscă să devină încă o specie dispărută.
• Mai departe, pentru agricultori accesul sigur la îngrăşăminte la un preţ mai bun este o veste foarte bună.
• „Nu te poţi gândi strategic la agricultură intensivă fără acces sigur la îngrăşăminte“, explică cei din domeniu.

Romgaz, cel mai mare produ­că­tor de gaze din România, are undă verde pentru a începe procesul de preluare a Azomureş, cel mai mare producător de îngrăşăminte chimice din România, oprit la acest moment. Producţia de gaze a Romgaz aproape se va dubla din 2027, atunci când este programată lansarea producţiei în Neptun Deep din Marea Neagră, astfel că valorificarea internă a acestor cantităţi este văzută ca un vector de creştere pentru companie.

„Aşa cum am anunţat, am dat mandat Romgaz – companie de marcă din porto­foliul Ministerului Energiei şi cel mai mare produ­cător de gaz din România – pentru evaluarea preluării celui mai mare combi­nat de pro­ducţie a îngrăşămintelor pentru agricultura românească, Azomureş. Romgaz a publicat deja un anunţ în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) pentru servicii de consultanţă în evaluarea, negocierea şi achiziţia activelor Azomureş“, a declarat la finalul săptămânii trecute Sebastian Bur­duja, ministrul energiei. Potrivit acestuia, mişcarea urmăreşte diversificarea portofo­liu­lui Romgaz şi extinderea pe un segment de producţie care va da gazului românesc o valoare adăugată mai mare, putând valori­fica inclusiv resursele extrase din proiectul Neptun Deep din Marea Neagră.

„La nivelul anului 2019, România avea un consum total de îngrăşăminte chimice de circa 2,7 milioane de tone, dar cel mai pro­ba­bil anul trecut acesta a ajuns la 1,6 milioane de tone. Au fost ani de secetă extremă şi nici agricultorii nu mai au bani. La noi sunt rate de aplicare mai scăzute faţă de vest şi nu dintr-o necunoaştere, ci pur şi simplu din cauza diferenţei de putere financiară“, spune Gabriel Ionescu, directorul general al companiei SEEFCO, importator şi distri­buitor de îngrăşăminte chimice.

În linii mari, piaţa îngrăşămintelor chi­mice este dominată de trei categorii de pro­duse bazate pe azot, fosfor şi potasiu. Varie­tatea mare de produse dă şi complexitatea pieţei, astfel că statisticile publice existente devin dificil de comparat. Pe plan local însă, odată cu sistarea producţiei de la Azomureş, care pe hârtie are o capacitate de producţie de 1,6 milioane de tone, piaţa îngrăşămin­telor a devenit o piaţă de importuri. Strict pentru îngrăşămintele pe bază de azot, ponderea costurilor cu gazul natural este undeva la 70% din total, acesta fiind motivul pentru care producţia la nivel european a fost puternic lovită odată cu începerea războiului din Ucraina.

Astfel, însăşi calitatea de producător de gaze a Romgaz este un motiv care susţine preluarea Azomureş. „În ultimii cini ani, am devenit o piaţă de importuri. Noi avem nevoie de circa 1,5 milioane de tone de azotoase din care Azomureş ar putea acoperi jumătate. Trebuie să înţelegem că în agricultură sunt două sezoane. Practic, o producţie continuă ar trebui să aibă partea de stocare, lucru care acum nu există.“

Dar în ciuda provocărilor de ordin operaţional, Ionescu spune că o astfel de preluare, a Azomureş de către Romgaz, merită analizată atent pentru că aduce multe avantaje.

„Este un lucru util să ai un producător local de îngrăşăminte. În primul rând este vorba despre disponibilitatea produsului şi apoi vine vorba despre accesibilitatea acestuia. Disponibilitatea locală a îngrăşământului acoperă un risc strategic în contextul volatilităţii fluxurilor globale. Mai departe, nu te poţi gândi că dezvolţi agricultură intensivă fără acces la îngrăşăminte. Trebuie să ne gândim la securitatea alimentară“, continuă Ionescu. „Pentru România este foarte sănătos să avem un Azomureş funcţional.“

Alţi oameni din industrie dau şi alte motive care justifică o astfel de mişcare. „Decât să cari gazul în Austria, mai bine produci aici“, spune un executiv din domeniul îngrăşămintelor chimice.“ Potrivit acestuia, Romgaz poate explora inclusiv partea de îngrăşăminte blue, adică lipsite de emisii de CO2. „Emisiile de CO2 pot fi injectate în depozitele depletate de pe uscat pe care le deţine Romgaz, iar acesta este un alt vector de dezvoltare pe care îl văd eu.“

Totodată, momentul este potrivit, mai spun oamenii din domeniu. „Dacă nu se face acum, nu se mai face. Noi avem 70 de ani de tradiţie în acest domeniu, iar ratarea acestui moment ar putea duce la dispariţia a încă unui lanţ industrial din peisajul României.“

Posibila tranzacţie vine şi cu provocări în contextul în care Azomureş a fost afectată de creşterea preţurilor la gaze în ultimii ani, ceea ce a dus la oprirea temporară a producţiei, iar asta înseamnă investiţii din partea Romgaz într-o perioadă în care compania se pregăteşte de exploatarea gazelor din Neptun Deep. Azomureş rămâne şi până astăzi, la 13 ani de la ieşirea de la tranzacţionare, cea mai mare delistare de la Bursa de Valori Bucureşti. La delistarea în 2012, Azomureş valora 1 mld. lei la Bursa de Valori, cu afaceri de 1,8 mld. lei şi profit net de 240 mil. lei. Anul trecut compania a avut acceaşi cifră de afaceri dar pierderi de 73 mil. lei, iar datoriile s-au majorat semnificativ la 1,2 mld. lei de la 170 mil. lei. Decizia de delistare a venit în contextul în care grupul elveţian Ameropa, acţionarul majoritar al companiei, a demarat în ultimele luni un proces de achiziţie a acţiunilor societăţii de pe bursă. Ultimul preţ a fost de 2,13 lei pe acţiune

Azomureş a fost una dintre primele companii care s-au listat la bursă, fiind listată în ianuarie 1996 şi totodată una dintre cele mai performante din istoria bursei de la Bucureşti, multiplicând de mai bine de 100 de ori banii investitorilor în perioada cât a fost listată.

Combinatul este cel mai mare consumator de gaze, utilizând 10% din consumul naţional când funcţionează la capacitate maximă.

Gabriel Ionescu, director general al SEEFCO:

Este un lucru util să ai un producător local de îngrăşăminte. În primul rând este vorba despre disponibilitatea produsului şi apoi vine vorba despre accesibilitatea acestuia ca preţ. Disponibilitatea locală a îngrăşământului acoperă un risc strategic în contextul volatilităţii fluxurilor globale. Mai departe, nu te poţi gândi că dezvolţi agricultură intensivă fără acces la îngrăşăminte. Trebuie să ne gândim la securitatea alimentar. Pentru România este foarte sănătos să avem un Azomureş funcţional.

Specialist din domeniul, îngrăşămintelor chimice:

Dacă nu se face acum, nu se mai face. Noi avem 70 de ani de tradiţie în acest domeniu, iar ratarea acestui moment ar putea duce la dispariţia a încă unui lanţ industrial din peisajul României.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.03.2025