Scriem istorie. Laserul de la Măgurele a atins 10% din puterea Soarelui pe Pământ. De ce e important?
26 septembrie 2022 2022-09-26 5:31Scriem istorie. Laserul de la Măgurele a atins 10% din puterea Soarelui pe Pământ. De ce e important?
Scriem istorie. Laserul de la Măgurele a atins 10% din puterea Soarelui pe Pământ. De ce e important?
În laboratoarele de la Măgurele se produce acum cel mai puternic fascicul de lumină din lume, care va fi folosit, printre altele, la tratarea cancerului, eliminarea deşeurilor radioactive şi, de ce nu, la inventarea unor noi tipuri de energie, scrie „Adevărul”.
Avem a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină la Măgurele. Este anunţul făcut de academicianul Nicolae Zamfir, directorul proiectului Laserului de la Măgurele.
Practic, în acest moment, România are cel mai puternic laser din lume echipamentele furnizând la testare un fasciul cu o putere de peste 10 Petawaţi (PW), adică 10 milioane de miliarde de waţi. Directorul proiectului spune că deşi obiectivul echipei sale era să atingă puterea de 10 Petawaţi abia în luna iunie a acestui an, s-a ajuns la această performanţă cu trei luni mai devreme.
„S-a atins mai repede obiectivul. Sistemul este gata încă de anul trecut şi testele au fost, rând pe rând, foarte bine programate şi cu rezultate bune. La fiecare testare, sistemul a reacţionat bine astfel că echipa a avut curajul să urce puterea la 10 Petawaţi încă din martie şi nu în luna iunie, cum ar fi trebuit”, a anunţat academicianul Zamfir.
În spatele premierei mondiale de la Măgurele sunt peste şase ani de muncă. Practic, odată cu atingerea puterii de 10 Petawaţi, Institutul de la Măgurele a devenit cea mai avansată infrastructură din lume în domeniul fizicii fotonucleare.
„Ne înscriem în linia întâi a cercetării mondiale în acest domeniu. A fost o cursă în care sunt înscrise toate ţările dezvoltate. Dacă în urmă cu 10 ani nu exista nici un laser de un Petawat, acum sunt 10 laboratoare din lume care au deja un Petawat. Noi am fost primii care am ajuns la această performanţă. Laserul de la Măgurele e o sursă în cercetarea tehnică şi ştiinţifică şi deocamdată este singurul sistem de o asemenea putere”, a completat directorul proiectului.
Foarte interesant și.. Afecțiuni produse în corpul uman de cuptoarele cu microunde cărora mulți nu le-ați dat suficientă importanță până acum
După încă o serie de testări, începând de anul următor, vor fi făcute şi experimente în mai multe domenii, între care şi în cel al tratării cancerului.
„Una dintre aplicaţiile cele mai răsunătoare sau de impact asupra societăţii ar fi producerea de particule accelerate cu ajutorul laserului. Asta ar putea să înlocuiască acceleratoarele existente, inclusiv producerea de acceleratoare pentru terapia cancerului prin protonoterapie, care are capacitatea să distrugă tumora canceroasă fără să afecteze ţesutul din jur, un lucru care ar fi extraordinar mai ales pentru tratarea tumorilor care nu sunt operabile, cum sunt cele de la creier sau de la ochi”, a punctat academicianul Nicolae Zamfir, adăugând că şi în domeniul imagisticii medicale se poate ajunge la performanţe mai bune decât în prezent.
Deşeurile radioactive ar putea fi transformate în izotopi
„În ceea ce priveşte tehnicile nucleare, probabil că asta va avea şi cel mai mare impact, ne dorim să producem un accelerator care are capacitatea să transforme deşeurile radioactive pentru care nu există soluţii la ora actuală în izotopi care trăiesc doar câteva zile. Atunci, se va rezolva problema sutelor de mii de containere cu deşeuri radioactive care există în lume”, a completat Zamfir.
Toate experimentele vor fi făcute în echipe multidisciplinare, a arătat specialistul. „După ce vom termina testele din toate punctele de vedere, mai avem încă fascicule care au o putere mai mică pe care trebuie să le testăm, anul viitor vom trece la experimentele pe care ni le-am propus”, a conchis specialistul.
Concret, aparatul va ajuta printre altele la descoperirea unor izotopi radioactivi care pot trata cancerul, la identificarea conţinutului butoaielor cu deşeuri radioactive, fără a fi desfăcute, dar şi la testarea materialelor care se folosesc în misiunile spaţiale.
Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.