Toate categoriile Acțiuni BVB Acțiuni internaționale Analiză tehnică Cryptocurrency ETF-uri & Fonduri de investiții Imobiliare Interviuri Jurnal de investiții Mărfuri & Metale prețioase Mindset Obligațiuni & Titluri de stat

Transgaz își va majora capitalul social și anunţă că acordă 15 acţiuni gratuite la una deţinută prin încorporarea a 1,77 mld. lei din profiturile anilor precedenţi

Transgaz își va majora capitalul social și anunţă că acordă 15 acţiuni gratuite la una deţinută prin încorporarea a 1,77 mld. lei din profiturile anilor precedenţi

Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale Transgaz, companie de stat controlată de Secretariatul General al Guvernului (SGG), își va majora capitalul social prin încorporarea rezervelor constituite din profitul net al anilor financiari anteriori, în valoare de 1,76 miliarde lei, prin emisiunea a 176.607.660 acțiuni noi, cu valoarea nominală de 10 lei/acțiune.

Compania a raportat un profit net de 177,27 milioane lei pe primul semestru din 2022, cu 33% mai mare față de perioada similară a anului trecut, în principal pe seama creșterii veniturilor financiare. Veniturile din exploatare ale Transgaz obținute strict din activitatea de bază de transport al gazelor naturale au avansat cu numai 0,37%, la 703,91 milioane lei, în condițiile în care cantitatea totală de gaze naturale transportată a scăzut cu 11% în primele 6 luni din 2022, la 70,73 milioane MWh. În același timp, cheltuielile s-au majorat cu 17%, la 674,51 milioane lei.

“S-au înregistrat depășiri de 134,488 milioane lei, la următoarele elemente de cheltuieli: – consum de gaze naturale pe sistemul de transport 33,037 milioane lei, din cauza a doi factori, prețul mediu de achiziție realizat mai mare față de cel realizat la 30 iunie 2021 cu 69,53 lei/MWh, cu o influență negativă de 32,179 milioane lei, și cantitatea de gaze naturale destinată consumului de gaze în SNT mai mare față de 30 iunie 2021 cu 8.593 MWh, cu o influență negativă de 858.000 lei; – cheltuieli cu provizionul pentru riscuri și cheltuieli: 43,704 milioane lei; – cheltuieli cu personalul: 5,120 milioane lei; – cheltuieli cu amortizarea: 51,614 milioane lei pe seama finalizării și punerii in funcțiune a proiectelor majore de investiții; – cheltuieli cu întreținere și transport: 1,012 milioane lei”, explică compania.

Principala economie de cheltuieli de exploatare a Transgaz din primele 6 luni s-a cifrat la aproape 32 milioane lei, pe seama diminuării ajustărilor cu deprecierea activelor curente, urmare încasării creanțelor restante de la Electrocentrale București, în valoare de 116,33 milioane lei.

Astfel, rezultatul din exploatare s-a redus cu peste 76%, de la 124,63 la 29,4 milioane lei. În schimb, rezultatul din activitatea financiară a crescut de aproape 5 ori, de la 39,21 la 192,37 milioane lei. Asta după ce veniturile financiare au crescut de 4,86 ori, la aproape 295 milioane lei, iar cheltuielile financiare – de 4,78 de ori, la 102,58 milioane lei.

“Veniturile financiare au avut o influență pozitivă de 228,491 milioane lei, în principal pe seama înregistrării actualizării valorii activelor reglementate cu rata inflației pentru semestrul I 2022 (185,929 milioane lei la 30 iunie 2022 față de 28,041 milioane lei la 30 iunie 2021) și a veniturilor din participații înregistrate urmare reducerii capitalului social al Eurotransgaz (subsidiara din Republica Moldova – n.r.) cu 13,15 milioane euro, sumă încasată de Transgaz în trimestrul I 2022”, se arată în raportul semestrial al Transgaz.

Din activitatea de echilibrare a SNT, Transgaz a înregistrat venituri și cheltuieli de 540,47 milioane lei, de aproape 4 ori mai mari față de S1 2022, ca urmare a creșterii prețului, cu peste 309 lei/MWh, și a cantităților tranzacționate – cu aproape 328.000 MWh.

Sursa: Profit.ro

Share:

NOUTĂȚI

BROKERI RECOMANDAȚI

Acest Buletin informativ are doar scop informativ și nu constituie, în mod explicit sau implicit, nicio furnizare de servicii sau produse de către MaiorArmy.ro. Investitorii ar trebui să stabilească singuri dacă un anumit serviciu sau produs este potrivit pentru nevoile lor de investiții sau ar trebui să solicite astfel de sfaturi profesionale pentru situația lor particulară. Tot conținutul este original și a fost cercetat și produs de MaiorArmy.ro , cu excepția cazului în care se prevede altfel. Nicio parte a conținutului nu poate fi reprodusă sub nicio formă sau menționată în nicio altă publicație, fără permisiunea expresă scrisă a MaiorArmy.ro. Toate declarațiile făcute cu privire la companii, titluri de valoare sau alte informații financiare conținute în conținutul sau articolele referitoare la MaiorArmy.ro sunt strict credințe și puncte de vedere deținute de MaiorArmy.ro și nu sunt aprobări ale vreunei companii sau titluri de valoare sau recomandări pentru cumpărarea sau vânzarea de titluri de valoare. Vizitând și / sau utilizând în orice alt mod site-ul web MaiorArmy.ro, indicați că înțelegeți și acceptați condițiile de utilizare prevăzute pe site și sunteți de acord să fiți obligați de aceștia. Dacă nu sunteți de acord cu condițiile de utilizare a site-ului web, vă rugăm să nu accesați site-ul sau niciun fel de pagini ale acestuia. Orice descriere, referințe sau linkuri către alte produse, publicații sau servicii nu constituie o aprobare, autorizare, sponsorizare sau afiliere cu MaiorArmy.ro cu privire la orice site conectat sau sponsorul acestuia, cu excepția cazului în care este specificat în mod expres de MaiorArmy.ro. Orice astfel de informații, produse sau site-uri nu au fost neapărat revizuite de MaiorArmy.ro și sunt furnizate sau întreținute de terți asupra cărora MaiorArmy.ro nu exercită niciun control. MaiorArmy.ro își declină în mod expres orice responsabilitate pentru conținut, acuratețea informațiilor și / sau calitatea produselor sau serviciilor furnizate de către aceste site-uri terțe sau promovate de acestea.